Galati

Dupa ce lasi in dreapta constructii absurde ale fostei industrii , intrerupte de panouri tipatoare care anunta office uri sau depozite moderne ascunse in  zidurile rosii , paraginite , leproase ale catacombelor , lepadate in stepa ca pieile nefolositoare de sarpe , ale Brailei iti apare drept in fata , imediat sub cerul alburiu , si deasupra stepei aburoase , monocolore , la fel de monotona si blinda ca si cerul..sub soarele alb , de aur alb , al  oricarui inceput de iarna neobisnuit de calde din ultimul deceniu..deci intre cele doua straturi line de culoare ..bleu  si gri maro deschis…iti apar cumva in aer, zidurile orbitor de albe ale cetati…ale Cetatii de Aur … o ingramadire de cuburi albe , dureros de albe peste ceturile celor 25 de kilometri…ziduri mindre…ziduri semete … expresie paminteana a ideii de Cetate…alaturi …in stinga … ca in oglinda …prin pastelul distantei..distingi geometria uneori clara alteori inselatoare …necunoscuta… dar cu o presupusa , sigura utilitate : drepunghiuri  subtiri sau masive ,  triunghiuri culcate albastru deschis ..sau triunghiri ascutite ..in picioare avind in virful trompelor drepte mucii aburii ai fumului…dar suficient de intunecate  sa contrasteze cu albul dureros din dreapta …un piranesi blind … estic…( De ce stau doua fecioare implintate in pamint pina la briu sa se uite una la alta invidioase dar surori , tantose, cercetindu-se critic una pe alta atit de aproape , uitindu-se ochi in ochi, hipnotizindu-se ,fascinate una de alta  e greu de spus)  Si drumul , in jumatate de cerc te duce implacabil …cu o forta constanta … continua … silindu-te sa te inclini cu capul spre centrul cercului … plecindu-ti capul din ce in ce mai jos … fortat  … ca in fata Lui…dar…ucigindu-ti ochiul sting .. liber …  cu albul dureros al zidurilor … violent …. ca un pumn lovind in fiinta incovoiata ca un bob de fasole … fiinta copil al drumului … dar.. perpectiva se schimba.. coline de praf tasat de milioane de ani… rotunjite ca batrinele cocosate satelor … in care apele au sapat nenumarate carari…coline taiate oblic de drumuri de fier.. pe care margelele uleioase ale vagoanelor cisterne se rostogolesc grupat … printre cringurile ingenunchiate de salcimi…vii scrijelite , greblate pe nisip…cai sinuoase prin vaile terminate abrupt ale spinarilor dealurilor…ca dintr-o data sa vezi .. pina la cer … peste cetate … acoperind-o din stinga…ascunzind-o … inghitind-o .. cosurile negre … halele uriase prafuite… coridoarele inclinate de sticla prafuite ale transportoarelor … uriase…  uriase..  printre care nu se vad oameni…. pentru ca ordinul de marime este altul …a mia parte .. a miliarda parte …  absurde …  cu o functionalitate clara … inumana … mecanica … .. cuptoare uriase in care focuri uriase se vad … si din care se scurg lichide incandescente … acoperite de fumuri rosii , fulgeratoare , care urcind devin negre… tarim al unei munci stereotipe repetitive … fara oprire … un tarim al pedepsei  …  purgatoriu … munca efectuata de condamnati pe viata a caror singura vina e ca s-au nascut… condamnati care si-au pierdut natura umana tocmai pentru ca sint legati , serbi pamintului… locului … si drumul , dupa ce te-a lasat sa-ti recapeti pozitia verticala continua implacabil…si geometria neagra descopera din nou zidurile albe… pe care le crezi ca sint albe … dar crezi ca poate nu se vad  albe din cauza fumului inecacios … dar nu.. acum vezi clar .. zidurile sint cenusii  … plumburii … si au sapate in ele , aliniate dureros , milioane si milioane de gauri negre … ferestre … si zidurile … intarituri sinuoase facute sa ascunda, sa omoare  o parte a orasului.. .. labirint care face  prizoniere drumurile … de o parte … si casele vechi  … de alta … ascunzindu-le ideologic pe cele din urma… dar … dracul te indeamna sa te uiti din nou in stinga … in fata colosului cu falusurile lui negre , prafuite de ciment , uriase spre cer , ridicat pe spatele obosit  , tasat al  dealului urias de praf  … care ascunde in vale .. lacrimile  , ghinionul unor  balti inconjurate de stuf … si totul e atit de trist ca trebuie sa inchizi ochii … si miiile de tije de stuf uscate soptesc , tinguiesc  neinteligibil , ca valurile marii, sentinte definitive .. implacabile … doar sus un apeduct cu un singur sens … sau doua .. pe care tramvaie hodorogite , tenace , rusinate de ridicolul , de nimicnicia lor in fata proportiilor Kombinatului … aduc si duc de aici corpuri umane  cu destin inversat…(corpurile  nu se duc si nu se  intorc acasa , ele se duc si se intorc la KombinatIad)…

Dar totusi peste  geometria cosmica , ideologica a nationalism socialismului locului , stapineste , pentru cei ce o vad o alta … mai dulce prin evitarea unghiurilor drepte sau chiar a dreptei .. traind doar prin liniile curbe cu raze mari…  care nimicniceste salcimii , viile , soselele din dreptunghiuri de ciment incleiate cu smoala ,platformele betonate marginite de depozite de caramida rosie sau  de cimpuri tepoase ca o barba de trei zile , in scaietii carora s-au oprit mii si mii de hirtii , pungi de palstic ,peturi  , printre care absurd se deplaseaza poticnit transportoare blindate cu senile … sau dacii scoala de soferi parcate oblic sau nu  m scindu -se cu spatele .. alteori betoniere sau camioane mari trec indreptindu-se spre niciunde … dar e o asteptare a unor spatii largi … de o parte stepa care deja este rusa … de alta oglinzile miscatoare la fel de orizontale sub care se deplaseaza fosning , incredibil , vertical , transparent sau noroios , mase uriase de apa …peste care plutesc cutii complicate de metal… care uneori  … arunca spre spatiul inalt blind … mugete mecanice pe care nu le opresc multi kilometri de aer  … o geometrie rotunda care-si gaseste „cauzal” mama in limba dulce a locuitorilor… pentru ca limba a facut ca aceasta geometrie sa existe cu adevarat dind  nume acestor locuri …

birul pe viata

daca ai rude internate la spital si mergi sa le vizitezi ti se poate intimpla ca mai jos.Esti incarcat cu sacose cu mincare si, in alt plan,faci un fel de trafic cu viata ..esti incarcat cu bulgari de viata pe care vrei sa-i dai , sa-i lipesti de cel care e bolnav ..care sufera de un deficit de viata..si tu te duci la el cu prea plinul tau sincer..dar..cind sa urci pe sectie..la etajul 3 ..la neurologie..sau la 2 la terapie intensiva ..chiar la scari se aseaza in fata ta gardianul..”unde mergeti?”.. tu..te umilesti ..si incerci sa-i explici ceva ..esti la o vama la care trebuie sa platesti ..si incerci sa-i bagi bani in buzunar…dar nu vrea ..se uita spre o asistenta care sta lingael , la un birou , cu o condica in care noteaza , eventual ceva , el nu poate primi ca e de serviciu ..ea ar putea ..si jocul privirilor lor ..la miinile tale , intre ei , incurajindu-se complice..zimbetul penibil cu care te incurajeaza sa le dai ceva .. hotarirea cu care se posteaza in fata ta ..sa nu treci pina nu-ti depui birul ..birul pe viata ..birul de viata..pentru ca ei asta fac..iti iau din viata cu care ai venit ca sa o dai..ei iau un impozit pe viata..si nu stii daca in absolut ei isi dau seama ce rol malefic isi asuma..dar tu insuti crezi ca vindecarea trebuie platita intr-un fel..si poate chiar ei intuiesc ca sint cumva solidari in ritualul insanatosirii cu marele preot care este doctorul ..care-si merita ofrandele , jertfele(in ritualul asta doctorii primesc de multe ori alimente , animale taiate , gaini , curcani , miei , oua )..care sint absolut necesare ..cu cit mai valoroase cuatit mai legitime ..pentru ca doar asa sufletul lor ramine linistit.curat..fac ceva normal ..legitim..viata se plateste cu viata

un post pe care sa nu-l citesti ca e timpit , misogin, neclar

Specia umana imi pare singura care are doua subspecii distincte ,subspecii definite strict de sex. da unde vreau sa ajung de fapt?…la dracu ghem…vreau sa vorbesc ,de la inaltimea calitatii de misogin.. pe care o am… ca o rgasmul feminin este o inventie a secolului XX..cel putin asa cum este privit …ca nu are functionalitate..la mascul e corect sa existe  un virf ca rezultat al unei actiuni reusite…care presupune in succesul ei un pic de desprindere de lume… pe cind dincolo..e vorba de un proces..care se desfasoara in timp si care fara indoiala are un platou relativ intins de interes deci de succes s i satisfactie ca rezultat al unei activitati..dar cum sexul dominant(masculul) se exprima asa..printr-o panta ascendenta ..si o cadere ..prin mimetism ..de voie de nevoie ..ca sa-i cistige bunavointa cu ceva familiar dar si pur si simplu impresionata…s-a ajuns la ideea de orgasm feminin oarecum identic ca forma cu cel masculin..si cine sustine asta…tocmai feministele care vor egalitate intre cel doua subspecii…dar care inconstient  isi vad viitorul subspeciei ca stergere a diferentelor devenind cealalta subspecie(vad femeile ca pe niste barbati)… o fi bine?…traiesc animalele activitarea sexuala asa… nu stiu ..(simte femela vreunei specii senzatia de abandonare , de ppierdere ,anihilare a propriei personalitati)vroiam sa spun ca sexul la om este atit de mediat de social , ca nu mai este o activitate”naturala” …modul cum traieste o femeie sexul..nu este el cultural… dobindit…si mai ales definit de pozitia pe care o are un barbat (barabtul ei fata de care ea se afla intr-o relatie istorica de subordonare) )in ierarhia sociala care este dominata mai ales de subspecia lui?…si nu se simte ea obligata .silita de succesul lui si de servitutea ei , ca o scolarita sa-l imite  in trairea unui moment care a devenit o arma in lupta pentru egalitate ,sexul,capatind tocmai de-aia o importanta exagerata devenit moneda de schimb sau criteriu de organizare ,obiceiuri culturale ale unei societati,subliniind cau ntrofeu de lux ,inegalitatea inte bogati si saraci… traindu-si deci momnetele firesti , ale animalitatii ei altfel …cultural…de studiat de ce exista imbracaminte, camere separate ,ideea de pubertate adolescenta ,scoala …ca rezultat al organizarii tribale in jurul unui mascul dominant…

Dimineata .Buzau

Sint orase care  au ore la care sint moarte. sint in moarte cronica.  Dupa forfota navetistilor care anima garile si apoi autobuzele sau mai rau , troleibuzele sau tramvaiele ramolite,urit mirositoare „exotice” orasul cade din nou intr-un somn moarte ca un betiv cazut pe strada intr-o rina si care nu mai se poate ridica , irosindu-se in miscari repetate fara rezultat. si asta mai ales in timpul vacantelor copiilor . Rarii trecatori de pe strada nu reusesc sa anime in niciun fel pietele placate cu mozaicuri ciobite , terne, de ciment si marmura . Par niste gindaci de bucatarie speriati care cauta sa se ascunda. Si , linga cladirea folclorica”national socialista” recuperata de comunisti , a fostului consiliu judetean ,a actualei primarii  , zace cubul masiv de beton al magazinului universal . „Pietroasa” . desi programul a inceput nimeni nu intra nimeni nu iese. escalatoarele nu merg ca nu au de ce . si daca inainte era structurat pe raioane si marfuri acum , magazinul universal , luat cu chirie de „privatizati”are peste tot acelesi bluze de matase ieftina aduse din china sau turcia , aceleasi costume barbatesti kaki pentru nunta, aceieasi blugi turcesti si aceleiasi  pantofi de piele sintetica . Vinzatoarele patroni arunca ochi de stilca spre noi , manechine mobile linga cele bust imbracate cu bluze tricotate strident rosii , galbene , verzi . Si ca intr-un muzeu inutil  ne invirtim pe cararea de parchet laminat de plastic ,de la un etaj la altul.si daca ne apropiem de ceva , cargourile bovine de carne al vinzatoarelor se indreapta lent spre noi si emit sunete soptite ce par interogative . Ochii blinzi , plati , care pot repede deveni indignati ca apoi sa cada din nou in nemiscarea milenara  devenind printr-un mecanism subtil grosolan  ideea statica de ochi (nu astepta … nu urmeaza niciun predicat ). Si nici macar aparenta unui mecanism social ,al pietei ,cererii , ofertei ,clientii, nu poate fi salvata. Nu e nimic. Doar undeva in adincuri (sub oras ,dar in carnea, in stomacul lui)un urias vierme ..o rima …se zbate furibund … pentru ca a fost trezit din nemiscarea minerala ,a metabolismulu incet … cu capatul prins (unul din cele doua capete identice, nediferentiate) de degetul altui urias …altei fiinte necunoscute.. nevazute…care joaca zaruri..dar nu-i iese decit acelasi numar ..mereu acelasi numar …tot timpul acelasi..pentru ca … nu-i asa … totusi …dezordinea…entropia e creatoare…si odata iesiti in planul pustiu de beton al pietei am fugit ingroziti sa ne adapostim pe linga blocurile cu 4 etaje din anii 60…ingroziti de sunetul monoton electric al nemiscarii si neantului…biserici cu cupole ca spatele incovoiat al unor batrine uitate de timp aluneca pe linga noi in spatele gardurilor din fier forjat de care stau lipiti salcimi si tei…si in foste crame …devenite bazar ..aceleasi bluze..costume pantofi..lustre de sticla…marfuri la 38…si aici ,  vinzatorii patroni,   inferiori celor de la magazinul universal stau in cercuri deschise si vorbesc despre ultimel omoruri de la jurnal ..pe la colturi femei in blugi trei sferturi beau cafele si fumeaza ….si in aburul alb ,inutil al luminii de dimineata , tigani sanatosi ,trecuti de prima tinerete , in costume negre cu vesta si palarii , intrebau aiurea , ca sa se bage in seama ,unde e piata … mesageri …si la piata…furnicile tarani ,captivi mecanismului , menirii lor in cadrul musuroiului oras catre care veneau ca fluturii spre flacara lampii in noapte… aranjau una linga lata salatele ,legaturile de ceapa verde, ridichii, patrunjel …si miscarile lor care inconjurau ca un abur tarabele..nu-si gaseau functia ,utilitatea ..pentru ca rarele batrine care treceau ..unele tragind de sacose de musama cu role … doar priveau ..sau rasuceau pe toate partile legaturi de ceapa…fara sa cumpere nimic..sau putin …refuzind chiar sa se tocmeasca..si pravaliile de pe margini rinjeau cu bucatile cubice de brinza murdara din ligheane de plastic sau farfurii  de faianta asezate pe scaune in fata…sau cu bucatile fecaloide de salam si cirnati…in sus pe stealajul de tevi albastre prelata albastra obtura cerul alb…aburos de alb…

impresie :duminica de vara .mijlocul zilei.1987

e vara . inceputul lui august . miezul zilei dupa ora 2 . biciclete de dama , cu cadru , prafuite ,pe care merg intr-o parte puberi zdrentarosi aduc sticle cu sifon care se lovesc una de alta cu  zgomot.la televizoarele alb negru Album duminical.formatii de lautari imbracati in costum cinta potpuriuri de romante fara solist vocal (vorbele le-ar putea aminti oamenilor ca sint vii, in schimb prelucrarea te duce spre artificial , esential ,  impersonal , automat , depersonal, mecanic, ). Fetite mici , tunse cu breton ,in rochite prea scurte ,de pinza mototolite deseneaza , cite doua , stralucind stins din chilotii tetra nacaiti spre lume , sau topaie pe sandalutele perforate in sotron.in caldura obosita plopii scamosati , prafuiti fosnesc .e cald ,poate chiar torid .doar caldura mai este vie . si ea doar din cind in cind pentru ca simturile tocite ale omului nou nu mai pot receptiona continuu exteriorul-el traieste sacadat , fictiunea vietii sale , in pauzele pe care i le permit deconstientizarea ,viata exemplara in lumea conceptelor , trairile entuziaste ,de lupta , continua , „munca”, si pauzele pe care si le ia o fiinta vie robita , intemnitata , cind setea animalica de libertate este prea puternica , cind esenta viului este contestata viul hotaraste asa cum muribunzii cind isi inteleg starea trag concluzia si iau hotarirea constient     ca vor muri  si ca trebuie sa moara , permitind neviului , neantului ,sa intre in viata lor pe durate din ce in ce mai mari de timp , visind ca orice mecanism de adaptare la perfectiune , adica la extinderea pe durata intregii vieti a acestei stari de neviu . si pe strazile asfaltate , prafuite , in rigolele pline de frunze seci , uscate ,trec uneori spre marginea orasului , carute uzate care trimit spre fortificatiile cenusii de beton ecouri care se repeta infinit , sunetele infricosatoare ale potcoavelor metalice  . un sunet subversiv , ce aminteste de libertate , un indiciu a ceea ce poate fi mai rau pentru ideologi , un mic semnal din dracesc …al libertatii…si gardurile de scindura ale caselor ce se prelungesc dupa blocuri sint cenusii aproape albastre de ploaie sau negre prafuite de la motorinadoar la bodegi , pe mesele de tabla agatate de halbele de sticla momii de carne rosie pufnesc

pantelimon

sint nebun …sint nebun…sint nebun…simt o mila infinita pentru casele de dincolo de lacul Pantelimon…cum stau ele singure ..una linga alta… ccolorate strident..ca petalele florilor…nevinovate…multe….multe ..ca grauntele de nisip…cu oamenii lor fire de nisip …dincolo ..ingramadite unele in altele..se tin cu pumnisorii lor mici strins , strins de cerul jos …cenusiu…cu frica…pentru ca altfel ar aluneca ..s-ar scufunda in noroiul comunei pantelimon…si cerul , soarele ascuns , se indura ….si prinde minuteleaste mici ..miile de minute in palmele vinjoase ..transparente si nu le lasa…nu le lasa sa moara..nu-i asa Doamne ?

eu si mama

in fata ta , Doamne, ,vom sta drepti in veacul veacurilor …citeva imagini miscatoare , insufletite, eterne..eu si mama ..intr-o dupa amiaza eterna de vara ..pe dormeza din dormitor..dormitor situat in blocul de militari..cu fereastra spre umbra salcimilor batrini ..spre est..spre cotetele gainilor… .Tu, MAMA mea, ma acoperi in concavitatea moale , rosie , calda , a trupului tau si-mi zici Tatal nostru , de deochi ,mingiindu-ma  usor.. pe cap .. trupul tau .. o bolta instelata , bolta cereasca de carne blinda .. carne de mama … peste spatele meu arcuit de frica ..nasturii de plastic ai capotului de pinza inflorata stralucesc stele

Si o a doua imagine… mama in costumul taior de tergal gri petrol .. sau bleumarin …cu geanta de rips gri la incheietura miinii drepte flexate in unghi ascutit ..cealalta dreapta ,lejer pe linga corp ..cu manusile negre de plasa …cu ochelarii fluture oglinda ..cu parul cret permanent..cu pantofii negrii cu talpa de pluta.pe bordura care margineste trotuarul spre spatiul verde din fata liceului „AToma”.. stind cumva pe virfuri .. intr-un echilibru instabil .. am uitat ..in mina stinga tine in jos doua betigase de brad care au lipite steagurile urss si rpr si o lalea de sirma si burete ,rosie … desi izolata , ea nu este singura ..pentru ca eu o vad din cind in cind dinspre bordura pe care eu am sarit-o si sar ca un calut pe soseaua de piatra cubica .. printre oamenii din  spatele meu … oameni in camasi albe, cu mineci suflecate , care striga uneori intr-o limba necunoascuta si alteori URAAA , URAAAA PACEEEE ..si flutura steaguri unduioase rosii de voal incurcindu-le in platani …  ..ea nu striga ..nu ride.. nu zimbeste.. sta si se uita ..la ei..la mine ..si in oglinda ochelarilor fluturi de la ochii ei defileaza la nesfirsit , unul dupa altul , tancuri rusesti , tunuri rusesti , rachete rusesti , tractoare cu senile rusesti pe care eu , aproape le ating cu virful steguletului tricolor AH … SI STIU  … DOAMNE ..SCENELE ASTEA SE DEAPANA LA INFINIT UNDEVA  .. IN UNIVERS .. IMAGINILE ASTEA SINT MAI PUTERNICE CHIAR DECIT TINE , DOAMNE…SINT DINCOLO DE TINE…

tanti nasha

(foarte greu sa scriu asta ; nici nu stiu daca o sa reusesc)Vidul creat de comunisti se ocupa cu fundamentalismul unor idei)daca la mama deruta mentala pe care  o produsesera in mase comunistii se manifesta prin respectul ,exagerat pentru dogme , respect aproape slugarnic , scopul ei fiind sa devina o „oraseanca ” perfecta , la tanti nasha ,care traia  in bucuresti , lucrul nu mai era posibil …ploiestiul , oraselul relativ mic de provincie , in care fostele mari doamne, adevarate , traiau in mizerie , fara nicio speranta , decimate , singulare , murdare, ponosite … fiind aparitii hilarice pe strada(de nebune , decrepite sau jegoase)(nimeni nu iese intreg dupa caderi de statut social atit de abrupte ) …facea posibila aparitia unor demimondene fara pretentii prea mari .. parvenite cinstite sau nu..mahalagioaice bine crescute de orasel ..care aveau o vizibilitate foarte buna in cartierele mai mici de blocuri din  provincie… la alimentara, la coafor… la aprozar …la piine sau la magazinele de imbracaminte…uneori puteau fi vazute insotite de sotii lor diferiti la serbari populare sau la parcul bucov …sau la spectacolele tovarasesti pe estrade in aer liber..sau la teatrul de papusi cu copiii…sau la artificii in serile de 2mai sau 23 august..in bucuresti erau doamnele socialismului (membre ale nomenclaturii firesti in capitala unui stat socialist )sau lucratoare pe la ministere , radio sau televiziune  , cintarete sau actrite …mult mai vizibile …imbracate la moda pentru ca puteau…pozitie la care femeile venite de la tara nu puteau aspira…dar si-o doreau…asa ca tanti nasha a luat-o pe cale bisericii..incet incet a cunoscut bisericile din bucuresti cu preoti vestiti…pentru frumusetea slujbei  sau a grupului de cintareti ..pentru fervoarea credinciosilor..si asa a ajuns la biserica sf mina

trecutul

prezentul…viitorul ..ne arunca in fiecare moment zgura…spuma solida… laturile intimplarilor ce vor fi… zeama mizera scursa de pe lumea perfecta a Ideilor …apa timp cu care se spala Ideile …ca sa le stie si pe ele cineva… acolo unde stau…si resturile astea…murdare ..desi precare …sint foarte primejdioase …infricosatoare…tocmai prin labilitatea…lipsa de continut …imprastiindu-se in fiecare moment in multimi de posibilitati necunoscute…imprevizibile…(ca mercurul)… neprietenoase …fata de care tu… fiinta … trebuie sa  faci o evaluare… un plan… care insa nu se poate indeplini intru totul …plan in care Ideile se oglindesc destul de vag….dar cu mindrie …plan pe care sufletul tau il transpune cu frica necunoscutului , a neimplinirii in fiecare moment … singurul teritoriu de timp prietenos in care te poti ascunde … sau te poti adaposti .. este trecutul…(nu poti trai Frika tot timpul…si in plus iti traiesti umanitatea si cind ti-e frica si cind nu, dar mai mult cind nu-ti e frica , nu-i asa ?)…cind trecutul devine si el necunoscut…sau lucruri, resturi care pareau definitiv intelese .. forme care stau prinse, moarte  in trecut ca intr-un muzeu  nu se suprapun identic cu ceva ce apare din viitor.. apare o disperare dureroasa… nu mai ai aer …si vitorul, cu accidentul lui -prezentul …si trecutul ..sint infricosatoare..nu mai ai unde sa fugi…asta a facut EL cu mine si cu mama…un om care ne parea prieten..s-a purtat cu noi ca si cu niste straini…si reprosurile pe care el i le-a facut mamei, ale unor intimplari vechi de cel putin 40 de ani …reprosuri care contineau inca , dupa atitia ani, simburele cald ,viu , adevarat al nemultumirii lui ..dadeau masura neintelegerii ,a racelii si a ranchiunei cu care el a judecat faptele ei , sora lui …  celei care avea acelasi singe cu el …subestimarea ,intoleranta privirea rea cu care el ii judeca toate faptele…(romaneste gindim ca rudele de singe nu ar trebui sa te judece..ar trebui sa te iubeasca ..si sa te accepte…uneori sa te ajute …sa iti priveasca destinul cu prietenie …cu convingerea ferma, de nezdruncinat ,  ca viata ta va fi bine..sa iti vrea binele din tot sufletul)… faptul ca urcase asa de mult pe scara sociala il facuse „sa se creada „…unic…fara nicio conditionare …fara rude ..doar cu prietenii pe care ii birfea catre noi … un accident fericit intr-o famile de proshti..

PS  asa cum el , in chiar miezul trecutului nostru ,intrupa o figura primejdioasa acum , o silueta metalica nelinistitoare, contaminind tot acel spatiu timp , stapinind acel spatiu ca un razboinic singeros si ilogic,taindu-ne mie si Mamei, orice cale spre trecutul adapost… rasturnind ierarhia pe care orice fiinta umana o are despre desfasurarea timpului , punindu-ne  si in spate un spatiu  de timp necunoscut ,neprietenos… nelinistitor si primejdios (ca viitorul  )…exilindu-ne intr-un prezent subtire ca un fir de par…tot asa ei (noi) … supravietuitorii dictaturii…oamenii”noi”… descopeream ca trecutul nostru era altceva decit eram obisnuiti sa credem… ca traisem cu oarecare (suficienta) naturalete ceva rau… desi noi credeam ca era ceva oarecum bun… si faptul ca nu reusisem sa intelegem suficient .. si nu facuseram nimic sa indreptam lucrurile… ne facea sa avem o atitudine ambigua …ca acele cotarle care lingeau mina care le dadea cite o coaja de piine ca imediat sa-si infiga dintii , oarecum neconvingator, dar eficient, de lacomie, in chiar carnea acelei miini… si nostalgia fireasca cu care traim amintirea trecutului , era umbrita , amara ,dureroasa…,sfishietoare…

bucuresti

localitatile de la cimpie ..din zona temperata…cum sint multe la noi au o prietenie din partea  spatiului inconjurator .. o lejeritate .. o usurinta deeosebite.. locul este efectiv foarte prietenos ..fara indoiala ca oamenii care populeaza aceste spatii le-au structurat asa ..dar blindetea climei.. largimea, prietenia  spatiulu (care nu ascunde nimic , nicio primejdie )i…  gradina pe care o cultiva cu mina lui..acareturile … pomii saditi de mina LUI pentru ca sa rodeasca , sa umbreasca si sa protejeze de soarele de altfel nu foarte torid… si asta se intimpla in toate satele de cimpie din R..casele de la deal au un alt fel de prietenie … dialogul cu spatiul ..se stabileste nu prin intermediul prispei caselor de la cimpie ci cu ajutorul cerdacului bogat care lasa aerul fluid , spatiul sa intre si sa iasa in voie .. nestingherit…cind intimplarile terenului sint la fel de accesibile spatiul respectiv este inca mai prietenos ..orasul (cu spatiu public mult mai infricosator decit cel de la sat ) (orasul ca forma superiora a spatiului public) (bucurestiul – capitala tarii ca expresie suprema a  spatiului  public )  are ca zone amicale.. zonele de contact social dezinteresat.. trotuarele ..pietele … parcurile ..(altele decit cele in care se desfasoara activitati institutionalizate :fabrici , birouri , banci…) si in bucuresti mai ales lacurile atit de accesibile .. gradinile .parcurile .. si in trecutul apropiat micile localuri de pe marginea lacurilor …cu mese si umbrelute situate uneori chiar pe pontoane .. posibilitatea prietenoasa de a te plimba cu barca pe lac in deplina siguranta … gratarele care sfiriie si care imblinzesc spatiul public prin includerea unei activitati private cum este pregatirea hranei la foc in acest spatiu(si pregatirea hranei la foc deschis este o forma mai putin alienanta decit gatitul la aragaz )…micii fata de care ai reactii fiziologice intime (salivezi) pe  care le au si ceilalti oameni din jurul tau ..reactii de care nu trebuie sa-ti fie rusine  (aflindu-te in dulcele leganat al majoritatii care face legea in spatiul public reducind deci contradictia pe care orice organizare sociala o stabileste taios intre spatiul public si cel privat si regulile valabile strict , pentru fiecare dintre ele )…parcurile mari aflate chiar intre blocuri. .cu copacii seculari care iti amintesc de padurile de cimpie .. blinde .. prietenoase .. luminoase … parcuri care pot fi batute cu piciorul …sirurile de banci  unde puteai sa vorbesti cu oricine … si nu in ultimul rind cit de ieftina e viata… bucurestii au experienta interbelica …taranii cu tot felul de marfuri umpleau orasul ..si toate erau extrem de ieftine pentru toti cei care aveau o slujba … si aceasta lejeritate trebuie simtita nu de elitele si de bogatii orasului.. pentru ca ei se simt bine oriunde … ba chiar pentru confirmarea statutului lor social ei au nevoie de piedici, de situatii problematice pe care sa le rezolve cu banii lor ca masura a puterii si statutului social… numai ca bucurestiul socialist stabilise pentru aceste elite teritorii stricte , destul de restrinse  , un oras interzis mic , lasindu-le insa celorlalti restul.. quasi totalitatea  orasului..si cum bucurestiul era si orasul vitrina pentru propaganda comunista ..in toti anii national socialismului aprovizionarea nu avea probleme … oamenii gaseau (chiar daca pe buletin) marfuri (si in special alimente ) de o calitate superioara produselor similare care se mai gaseau in provincie (daca se gaseau ).. se gasea chiar si sifon pentru spritz(ce putea  fi mai enervant pentru propaganda comunista decit ideea de spritz de vin …ca expresie a unei vieti tihnite ..a unei munci nu neaparat umile ,  retribuite suficient incit sa iti permiti momente de libertate ..de totala libertate ..chiar ca expresie si rasplata a unei munci bine facute …un contract social corect istoric cind pentru munca depusa primesti aceste  ore de libertate ) (ore de libertate marunta pe care ideologii le considerau primejdioase mai ales pentru ca dadeau, prin repetare constiinta unei valori si pozitii sociale necesare in contractul social existent , istoric oricare ar fi el … contract care are ereditar tendinta de ierarhizare si nominalizare , reducind posibilitatea de manipulare si hipnoza sociala ) din cauza asta , bucurestenii se deosebeau de toti ceilalti romini … erau diferiti… mai multumiti de viata lor …dispusi spre mici activitati de comert (necesare pentru cei din provincie ) ca expresie a personalitatii, initiativei si libertatii lor … in concluzie aveau o inima „mai usoara „… si in ultimii ani ai comunismului nu se sfiau sa critice pe fata regimul… dictatura .. si chiar bancurile  cu ceausescu …..veneau de la bucuresti …si ca expresie a acestei atitudini joviale arhitectura orasului (a anilor 50-60 )are mici accente comice , umoristice ..caciulitele de beton in doua ape cum este cel de la blocul turn din piata palatului …lejeritatea acoperisurilor boltite ca la sala Floreasca sau chiar la sala palatului , gratie zimbitoare care va disparea in grandomania si incrincenarea constructiilor anilor 70-80, constructii ideologice , de propaganda, care pierd firescul ,proportia echilibrata intre grandios , util , material, culminind cu acea aberatie a goticului socialist care reia peste timp tiparul casei scinteii ca arhetipal puterii socialiste , Casa Poporului   care nu mai poate insa avea turnurile romantice ale Casei Scinteii …cicatrice rectangulara pe piele orasului ..cetate fortificata ..si vreau sa te intreb ceva …nu ti se pare ca in toata zona Unirii,bulevardul Victoria Socialismului, ai senzatia unui spatiu deschis , primejdios , deschis , unde nu te poti ascunde …spatiu public angoasant , opresiv ..aproape militar … unde deplasarea nu mai poate fi posibila decit strict organizat planificat , pe trasee aprobate ..sau cu ocazia institutionalizata a demonstratiilor aprobate de 1mai si 23 august )   nu cred ca sint nostalgic…dar acea usurinta ..lejeritate ..a orasului..si chiar a bucuresteanului s-au pierdut .. sau sint pe cale sa se piarda .. orasul .pentru ca zonele elitiste ..imposibil sau aproape imposibil de accesat devin din ce in ce mai multe (deh ca orice capitala care se respecta…hoteluri…mall-uri de firme ..restaurante …si chiar muzee) …iar bucuresteanul care se simtea un personaj.. deosebit… diferit … special..a adunat dupa 90 toata ranchiuna pierderii acestui statut fata de provinciali… si disperarea il face sa stie toate promotiile din hyppermarketurile  care  (CORA)  au inceput sa aiba un  aspect obosit , scamosat de BIG uri comuniste…(fara sa-l stiu m-am plimbat simbata trecuta in jurul micutului lac din spatele circului