impresie :duminica de vara .mijlocul zilei.1987

e vara . inceputul lui august . miezul zilei dupa ora 2 . biciclete de dama , cu cadru , prafuite ,pe care merg intr-o parte puberi zdrentarosi aduc sticle cu sifon care se lovesc una de alta cu  zgomot.la televizoarele alb negru Album duminical.formatii de lautari imbracati in costum cinta potpuriuri de romante fara solist vocal (vorbele le-ar putea aminti oamenilor ca sint vii, in schimb prelucrarea te duce spre artificial , esential ,  impersonal , automat , depersonal, mecanic, ). Fetite mici , tunse cu breton ,in rochite prea scurte ,de pinza mototolite deseneaza , cite doua , stralucind stins din chilotii tetra nacaiti spre lume , sau topaie pe sandalutele perforate in sotron.in caldura obosita plopii scamosati , prafuiti fosnesc .e cald ,poate chiar torid .doar caldura mai este vie . si ea doar din cind in cind pentru ca simturile tocite ale omului nou nu mai pot receptiona continuu exteriorul-el traieste sacadat , fictiunea vietii sale , in pauzele pe care i le permit deconstientizarea ,viata exemplara in lumea conceptelor , trairile entuziaste ,de lupta , continua , “munca”, si pauzele pe care si le ia o fiinta vie robita , intemnitata , cind setea animalica de libertate este prea puternica , cind esenta viului este contestata viul hotaraste asa cum muribunzii cind isi inteleg starea trag concluzia si iau hotarirea constient     ca vor muri  si ca trebuie sa moara , permitind neviului , neantului ,sa intre in viata lor pe durate din ce in ce mai mari de timp , visind ca orice mecanism de adaptare la perfectiune , adica la extinderea pe durata intregii vieti a acestei stari de neviu . si pe strazile asfaltate , prafuite , in rigolele pline de frunze seci , uscate ,trec uneori spre marginea orasului , carute uzate care trimit spre fortificatiile cenusii de beton ecouri care se repeta infinit , sunetele infricosatoare ale potcoavelor metalice  . un sunet subversiv , ce aminteste de libertate , un indiciu a ceea ce poate fi mai rau pentru ideologi , un mic semnal din dracesc …al libertatii…si gardurile de scindura ale caselor ce se prelungesc dupa blocuri sint cenusii aproape albastre de ploaie sau negre prafuite de la motorinadoar la bodegi , pe mesele de tabla agatate de halbele de sticla momii de carne rosie pufnesc

pantelimon

sint nebun …sint nebun…sint nebun…simt o mila infinita pentru casele de dincolo de lacul Pantelimon…cum stau ele singure ..una linga alta… ccolorate strident..ca petalele florilor…nevinovate…multe….multe ..ca grauntele de nisip…cu oamenii lor fire de nisip …dincolo ..ingramadite unele in altele..se tin cu pumnisorii lor mici strins , strins de cerul jos …cenusiu…cu frica…pentru ca altfel ar aluneca ..s-ar scufunda in noroiul comunei pantelimon…si cerul , soarele ascuns , se indura ….si prinde minuteleaste mici ..miile de minute in palmele vinjoase ..transparente si nu le lasa…nu le lasa sa moara..nu-i asa Doamne ?